Lacul Eyre

In ciuda numelui sau Lacul Eyre nu este chiar un lac, ci mai degraba doua scobituri uriase, nu foarte adanci ce se afla in inima insetata a Australiei. Fundul acoperit cu sare este uscat mai tot timpul si o margine groasa de minerale se intinde ca o bruma pe tarmurile sale.

Cam o data la zece ani, campia saraturoasa arida reinvie si natura se deda unui spectacol derulat cu viteza.

Un peisaj parjolit de soare inconjoara lacul. Un ochi de apa constituie o veritabila atractie in acest peisaj dezolant. Adesea insa imaginea unui lac la orizont se dovedeste a fi doar o balticica sarata sau un miraj datorita temperaturilor ridicate.

Aflat in cel mai jos punct al Australiei, fundul sau fiind situat la 15 m sub nivelul marii, Lacul Eyre este alimentat cu apa dintr-o regiune enorma. Cele doua zone ale sale Eyre North si Eyre South acopera impreuna o suprafata de 9600 de km patrati.

Cand ploua, apa scursa de pe costele muntilor din departare umple albiile uscate ale raurilor. Cand apa il umple Lacul Eyre explodeaza de tumultul vietii. Deodata plante precum mazarea de desert rasar pretutindeni. Toate infloresc rapid grabite sa-si oarcurga ciclul de viata si sa produca seminte inainte ca umezeala sa dispara. Apa reinvie algele si ouale de crevete din stratul de namol. Lacul clocoteste de viata si in curand apar si pasarile. Rate, culici, cormorani si pescarusi se hranesc aici cu pestii sositi in lac odata cu apele raului.

pe maluri cocostarci si pelicani se aduna in colonii extrem de zgomotoase, unele cu zeci de mii de cuiburi.

Can curgerea apei inceteaza lacul se evapora foarte rapid in caldurile toride si devine tot mai sarat. Acesta este inceputul unei perioade critice. puii trebuie sa creasca si sa invete sa zboare inainte sa sece apa deoarece odata ce hrana incepe sa se imputineze pasarile pleaca abandonand puii inca nematurizati.

Pestii de apa dulce se sufoca in apa sarata. Treptat lacul redevine un strat gros de namol acoperit de o crusta dura de sare. Pamantul devine iarasi inospitalier asteptand o alta ploaie ca sa-l readuca la viata.

Lacul Hillier

Vazuta din aer, suprafata roz pal a izolatului lac Hillier pare glazura de pe o prajitura. Rozul pastelat al lacului de pe o insula aproape neatinsa de activitate omeneasca este inconjurat de mister.

Lacul coloreaza intr-o nuanta neasteptata extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste o suta ale Arhipelagului Recherche, aflat in largul coastei sudice a Australiei de Vest.

Lacul putin adanc si de aproximativ 600 m in diametru, pare a fi decorul unei povesti. Marginit de depunerile albe de sare si inconjurat de paduri verzi de eucalipti si arbori de hartie, lacul e separat de apele albastre ale oceanului printr-o fasie imgusta de nisip alb

Cel mai minunat lucru la acest lac este misterul culorii sale. la inceput s-a crezut ca lacul contine niste alge ce in apa cu continutul ridicat de srae, ca aceasta a lacului, produce un pigment rosu care confera o nuanta roz apei.

Mare a fost insa surprinderea, in urma unor studii cand au descoperit ca in lacul Hillier nu exista asemenea alge, culoarea sa ramanand astfel un mister.

Bineinteles ca orice minunatie a naturii oamenii au inceput sa o exploateze, extragand sare la inceputul secolului xx insa din fericire exploatarea acesteia a incetat iar de atunci insula si lacul ei roz sunt din fericire (si speram ca asa o sa si ramana) netulburate.

Marea Bariera de Corali

Cea mai mare structura de pe Terra este giuvaerul tarmului din Queensland. Tinand seama ca este unul dintre cele mai frumoase ornamente ale Terrei,un giuvaer de azur, indigo si alb din cel mai bun vizibil chiar si de pe Luna.

Caracterul unic a Marii Bariere de Corali este ca de obicei coralii prospera in ape putin adanci in care patrunde lumina si nu in ocean ca in acest loc mirific.

Intinzandu-se pe aproximativ 2030 km de-a lungul placii continentale a Australiei de N-E este cea mai mare entitate vie de pe Pamant.

Extraordinara sa bogatie provine de la cele 3000 de recifuri, insule, bancuri de nisip si lagune, fiecare in alt stadiu de dezvoltare.

Arhitectii acestei uluitoare realizari sunt milioanele de mici polipi coraligeni.Inruditi cu meduzele polipii au un inel de tentacule minuscule in jurul gurii.Fiecare polip extrage carbonatul de calciu din apa marii, transformandu-l intr-un schelet de calcar iar miliarde de astfel de schelete formeaza reciful.

Pentru un vizitator reciful este o lume frumoasa si pasnica, insa in realitate aici se duce o lupta continua o adevarata concurenta pentru hrana si spatiu.

Ziua viata este linistita in apele joase ale recifurilor ,dar noaptea este caracterizata de o activitate frenetica.Noaptea se hranesc polipii intinzandu-si tentaculele multicolore pentru a prinde minusculele fiinte care formeaza planctonul.

Marea Bariera de Corali este padurea tropicala a oceanului.Coralii inlocuiesc aici copacii si restul vegetatiei iar pestii si molustele acvatice au luat locul pasarilor si al animalelor.Diversitatea formelor de viiata este insa aceeasi ca si lupta pentru teritoriu.

Insula Fraser

De forma unei cizme nalte pana peste genunchi, Insula Fraser, aflata in largul coastei din Queensland este o insula de nisip, lunga de 124 km.Plaje si dune ii marginesc tarmurile, iar pe alocuri se inalta faleze galbene, roscate si maronii, formate din nisip si daltuite de fortele naturii in turnulete si foisoare.

Si totusi dincolo de aceste faleze si plaje creste o uimitoare varietate de plante.stratul de nisip de pana la 240m sustine o padure deasa.Pretutindeni cresc chiparosi, arbori de abanos si palcuri de pini "kauri".

Insula s-a format cu milioane de ani in urma, cand muntii din zona sudica a Australiei au inceput sa fie erodati de vant si ploi. Resturile fine au fost purtate in mare, duse spre nord de curenti si s-au acumulat treptat pe fundul oceanului.

Apoi cand nivelul marii a scazut, in epoca glaciara, nisipul acumulat a devenit teren uscat, rascolit de vant in dune inalte.Cand nivelul apei a crescut din nou, curentii oceanici au adus mai mult nisip.Dupa incheierea perioadei glaciare, in stratul de nisip au rasarit plante din sporii si semintele purtate de pasari si de vant.Murind si putrezind acestea au format o patura de humus in care plantele mai mari si-au intins radacinile, stabilizand astfel dunele.

Insula Fraser a fost denumita astfel in amintirea femeii care a adus-o in atentia lumii.In 1836 cativa europeni a caror corabie naufragiase au ajuns la tarm in barcile de salvare. Printre acestia se afla si capitanul navei impreuna cu sotia sa Eliza Fraser; iar doua luni mai tarziu cand a sosit echipa de salvare majoritatea membrilor grupului erau deja morti inclusiv capitanul.

Doamna Fraser a presupus ca sotul ei fusese ucis de zborigenii de pe insula, tribul Butchulla.

In momentul in care s-a intors la Londra a inceput sa depene povesti despre timpukl petrceut pe insula.Descria cum a fost impunsa cu sulitele si torturata si cum carmaciul corabiei a fost prajit de viu.

Relatarile ei au constitui mai tarziu subiectul unui film si al mai multor carti astfel incat la scurt timp dupa aceea insula a devenit celebra .Popularitatea insulei s-a datorat si esentelor de lemn moale care din pacate datorita acestui lucru a fost invadata de taietori de lemne ce au instalat gatere si sine pentru transportarea lemnului.

Astazi insula este un superb punct turistic, cu plaje minunate, ce cu ajutorul unor cunostinte despre povestea acestei insule te transpune intr-o lume mirifica..de poveste.